CARIERE
CARIERE
Poziții deschise
Cine suntem noi
Înainte de toate, trebuie să știi că suntem un grup de oameni care pun suflet în ceea ce fac. În al doilea rând, suntem o companie românească, cu sediul central în Timișoara, cu o rețea națională, care de 10 ani oferă servicii de furnizare de combustibil pentru companii, inclusiv companii din sectorul agricol.
Suntem și cel mai dinamic furnizor de combustibili din România, cu cea mai mare creștere a cifrei de afaceri în ultimii 10 ani. Am ajuns la această performanță datorită crezului nostru, acela de a face tot ce ne stă în putință pentru a oferi servicii impecabile clienților noștri.
Credem în tranziția către un viitor sustenabil, în consecință, suntem în proces continuu de adaptare și inovare a activității noastre.
Cum am vrea să fii tu
Știm că oamenii de vânzări sunt altfel, au o motivare interioară mult mai mare decât a celor din jur și că fac această meserie nu doar cu implicare totală, ci și cu bucurie. Ne dorim să îți placă să faci asta – meseria de sales manager – și să îți asumi rolul acesta. Am vrea să fii o persoană care să asculte, să pună întrebările potrivite și să înțeleagă pe deplin nevoile clientului, suntem o companie cu focus total pe satisfacerea nevoilor clientului.
Ne-am bucura tare mult dacă
Ai un spirit civic și dacă îți pasă de ceea ce e în jurul tău și de cei de lângă tine. De asemenea, ne-am bucura mult dacă citești, noi credem că ”o carte pe lună ne face viața mai bună”.
Rolul tău în organizație
- Vei căuta să crești vânzările către clienți noi și clienți existenți în zona de care ești responsabil/ă;
- Vei menține relația cu clienții, vei prelua nevoile business-urilor lor, construiești relații pe termen lung cu focus pe nevoia clientului;
- Vei discuta cu echipa pentru a transmite nevoile clienților și pentru a obține cele mai bune soluții pentru ei;
- Vei folosi tool-uri digitale pentru a-ți optimiza munca;
- Îți pasă de clienți, într-un mod asumat, devotat, vei căuta să găsești în mod real soluții pentru a-i ajuta.
8 motive să vii în echipă
- Ai șansa să intri într-o super echipă (și asta nu este o ”lipsă” de modestie) cu oportunități foarte mari de creștere și cu o atmosferă de lucru foarte bună;
- Aici nu există ierarhie, avem încredere în auto-organizarea ta;
- Nu va trebui sa faci raportări;
- Suntem foarte conectați la tehnologie și ținem pasul cu evoluția ei, vei primi mașină, telefon, laptop toate “up to date”;
- Formare continuă (training + resurse);
- Sistem de bonusuri foarte atractiv;
- Vei face doar vânzare și vei avea ca suport alte două departamente (cel juridic și cel de after sales (back office));
- Vei primi un card OMV-PETROM Premium care aduce o serie de beneficii.
Cum facem selecția
Pentru a face selecția candidaților urmărim câteva elemente, însă, dincolo de ele, vor conta cel mai mult determinarea și disponibilitatea ta de a face lucruri mari, cu adevărat mari.
- Ai experiență în vânzări de minim 6 ani și experiență în vânzări consultative de minim 2 ani;
- Ai abilități de planificare și organizare;
- Ești orientat/ă către client și spre dezvoltarea relațiilor de business pe termen lung;
- Ești capabil/ă să gestionezi proiecte cu termene limită;
- Ai studii superioare finalizate;
- Ai permis de conducere categoria B și ești disponibil/ă la o activitate preponderentă de teren; ai mobilitate la nivel regional și flexibilitate la schimbare.
Dacă vrei să faci parte din echipa noastră, completează formularul de mai jos:

Salut, mulțumim ca ai ajuns sa parcurgi acest text. Înainte de toate, trebuie să știi despre noi că suntem o echipa plină de viață, un grup de oameni care pun suflet în ceea ce fac. În al doilea rând, suntem o companie românească, cu sediul în Timișoara, cu o rețea națională, care, de mai bine de 10 ani, oferă servicii de furnizare de combustibil pentru companii, din domenii diverse: sectorul agricol, transportatori, construcții etc.
Credem în performanța şi în capacitatea de a oferi soluții optime pentru clienţii noştri. Pe acest fundament suntem recunoscuți drept cel mai dinamic furnizor de combustibili din țară, marcând cea mai semnificativă creștere a cifrei de afaceri în ultimii 10 ani.
Despre rolul tău în organizație:
Căutăm o persoană pasionată de cifre, cineva cu atenție la detalii și determinare pentru atingerea obiectivelor financiare. Am vrea să fii o persoană analitică, cu abilități excelente de comunicare, o persoană care să își asume responsabilitatea gestionării finanțelor.
Dacă ești capabil să lucrezi sub presiune, ești organizat și ai inițiativă, te așteptăm în echipa noastră plină de viață, unde investim în oameni și în inovație.
Împreună, vom gestiona și optimiza performanța financiară a Artoil, implementând strategii inovatoare care vor defini viitorul financiar al companiei și, implicit, viitorul industriei energetice în România. Vei fi responsabil de:
- Analiza financiară – monitorizarea și analiza performanțelor financiare ale companiei, oferind informații esențiale pentru luarea deciziilor strategice.
- Raportare financiară – elaborarea și prezentarea rapoartelor financiare periodice, asigurând respectarea standardelor contabile și a reglementărilor în vigoare.
- Bugetare și proiecții – implicarea activă în procesul de bugetare și realizarea proiecțiilor financiare, contribuind la stabilirea obiectivelor financiare ale companiei.
- Audit intern – coordonarea și efectuarea auditului intern pentru asigurarea conformității cu politicile și procedurile financiare.
- Colaborare cu departamentele – interacțiunea cu departamentele operaționale pentru a înțelege și optimiza performanța financiară.
Ce așteptăm de la tine:
- Diplomă de licență în Finanțe, Contabilitate sau domeniu similar.
- Experiență relevantă de minim 3 ani în domeniul financiar sau de control.
- Cunoașterea profundă a standardelor contabile și a legislației financiare în vigoare.
- Abilități avansate de analiză și interpretare a datelor financiare.
- Experiență în coordonarea auditului intern și extern.
- Abilități de comunicare și colaborare eficientă cu diferite departamente.
7 motive să vii în echipă
- Stabilitate și oportunitate: Participi activ la transformarea unui sector vital, oferind stabilitate și un rol esențial în această evoluție.
- Echipă excepțională: Te integrezi într-o echipă remarcabilă, cu șanse mari de creștere și o atmosferă de lucru plăcută.
- Condiții financiare atractive: Oferim pachete salariale competitive și beneficii motivante.
- Creativitate și inovație: Încurajăm inițiativa și inovația, oferindu-ți posibilitatea de a-ți pune în practică ideile.
- Mediu prietenos: Ai la dispoziție un mediu potrivit pentru exprimarea și implementarea ideilor tale.
- Flexibilitate: Îți oferim flexibilitate pentru a-ți organiza munca în mod eficient.
- Conectați la tehnologie: Suntem la curent cu ultimele tehnologii, punând la dispoziție echipament „up to date” pentru a-ți facilita munca.
Dacă împărtășești viziunea noastră și ai experiența necesară pentru a deveni Controller Financiar la Artoil, completează formularul de mai jos:
Cine suntem noi
Salut, mulțumim ca ai ajuns sa parcurgi acest text. Înainte de toate, trebuie să știi despre noi că suntem o echipa plină de viață, un grup de oameni care pun suflet în ceea ce fac. În al doilea rând, suntem o companie românească, cu sediul în Timișoara, cu o rețea națională, care, de mai bine de 10 ani, oferă servicii de furnizare de combustibil pentru companii, din domenii diverse: sectorul agricol, transportatori, construcții etc.
Credem în performanța şi în capacitatea de a oferi soluții optime pentru clienţii noştri. Pe acest fundament suntem recunoscuți drept cel mai dinamic furnizor de combustibili din țară, marcând cea mai semnificativă creștere a cifrei de afaceri în ultimii 10 ani.
Despre rolul tău în organizație:
Ești pasionat de tehnologie și ai o înțelegere profundă a tendințelor în domeniul IT? Am vrea să fii o persoană cu abilități excelente de comunicare și relaționare, pentru a colabora eficient cu diverse echipe și stakeholderi.
Știm că oamenii de IT sunt persoane responsabile, capabile să gestioneze situații neprevăzute și care au o puternică înclinație spre inovație. Suntem în căutarea unei persoane care crede că poate fii parte din ceva atât de mare precum schimbarea unui întreg sector.
Dacă te consideri un profesionist dinamic, mereu în pas cu ultimele inovații din domeniul IT, atunci te invităm să faci parte din echipa noastră. Vei fi responsabil de:
- Dezvoltarea unei viziuni clare asupra modului în care tehnologia poate susține obiectivele organizației.
- Crearea și implementarea unei strategii tehnologice care să optimizeze operațiunile și să sprijine creșterea organizației.
- Asigurarea funcționării eficiente a infrastructurii IT.
- Supervizarea implementării, întreținerii și actualizării sistemelor hardware și software.
- Dezvoltarea și implementarea politicii de securitate a informațiilor.
- Asigurarea protejării datelor și a rețelelor organizației împotriva amenințărilor cibernetice.
- Conducerea și gestionarea departamentelor de IT.
- Identificarea oportunităților de inovare și implementarea soluțiilor tehnologice care aduc valoare adăugată organizației.
- Conducerea proceselor de transformare digitală pentru a răspunde schimbărilor din industrie.
- Colaborarea cu alte departamente pentru a asigura alinierea strategiilor tehnologice cu obiectivele generale ale organizației.
- Elaborarea și gestionarea bugetului departamentului de IT.
- Optimizarea utilizării resurselor financiare și umane pentru a maximiza eficiența operațională.
- Asigurarea conformității cu reglementările privind tehnologia și securitatea informațiilor.
- Gestionarea riscurilor și evaluarea impactului asupra tehnologiilor existente sau planificate.
Ce așteptăm de la tine:
- Diplomă în domeniul IT sau echivalent, diploma de Masterat constituie un avantaj.
- Experiență relevantă de minim 2 ani în dezvoltare software și suport tehnic.
- Cunoștințe solide în securitatea informației.
- Abilități excelente de comunicare și colaborare.
- Înțelegerea evoluției tehnologice și capacitatea de a anticipa impactul acestora asupra afacerii.
- O înțelegere profundă a tehnologiilor IT, inclusiv infrastructură, rețele, securitate informații, dezvoltare software etc.
- Capacitatea de a evalua și implementa tehnologii și soluții inovatoare.
7 motive să vii în echipă
- Stabilitate și oportunitate: Participi activ la transformarea unui sector vital, oferind stabilitate și un rol esențial în această evoluție.
- Echipă excepțională: Te integrezi într-o echipă remarcabilă, cu șanse mari de creștere și o atmosferă de lucru plăcută.
- Condiții financiare atractive: Oferim pachete salariale competitive și beneficii motivante.
- Creativitate și inovație: Încurajăm inițiativa și inovația, oferindu-ți posibilitatea de a-ți pune în practică ideile.
- Mediu prietenos: Ai la dispoziție un mediu potrivit pentru exprimarea și implementarea ideilor tale.
- Flexibilitate: Îți oferim flexibilitate pentru a-ți organiza munca în mod eficient.
- Conectați la tehnologie: Suntem la curent cu ultimele tehnologii, punând la dispoziție echipament „up to date” pentru a-ți facilita munca.
Dacă împărtășești aceeași pasiune pentru tehnologie și inovație, completează formularul de mai jos:
Echipa ArtOil
Împingem limitele mai departe!
Modestie
În cultura ArtOil, modestia reprezintă deschiderea spre a explora, a comunica, a învăţa, a recunoaşte limitele pe care le avem astăzi şi, mai ales, de a le împinge mai departe.
Curaj
Preţuim curajul, credem că el este motorul care schimbă lumea. Cu siguranţă, ceea ce suntem astăzi, ca organizaţie, vine de aici. Însăşi existența, apariţia ArtOil se leagă de curaj.
Deschidere
Deschiderea este echivalentă la ArtOil cu ideea de a fi uman, de a-ţi păsa, de a fi capabil să construieşti o legătură bazată pe încredere, pe ascultare reciprocă, pe acceptare.
Împreună
Împreună înseamnă mai mult decât încredere, mai mult decât echipă, mai mult decât – client oriented – împreună e bucuria de a merge în
aceeași călătorie, frumoasă, mare şi mai ales utilă.